vineri, 18 martie 2011

Invitatie ... la calatorii si...meditatie...

Mi-am facut un blog...invat sa comunic cu lumea si altfel.

Am umblat mult, am vazut multe, dar am tacut.

Cred ca a venit vremea sa povestesc, sa comentez ce mi-a placut si sa pun intrebari, sa caut raspunsuri de ce la noi nu se poate.

Dintr-o eroare Matei DONEA, un ziarist online, a publicat inaintea mea Impresiile de calatorie , scrise de mine in anul 2000 dupa prima vizita in Canada. Atunci mi-am pus intrebarea, daca un necunoscut a gasit ceva interesant in aceasta poveste, dece sa nu o public si eu ? Ce i-a placut ?

Poate ca, fara sa-mi propun, "povestea" mea contine o insiruire de "reguli sociale" care la noi sunt incalcate in mod frecvent, cu consolarea ca "merge si asa"... : furtul la cantar, murdaria de pe strazi, aruncarea ambalajului oriunde , vinzarea bauturilor si tigarilor la copii, accesul copiilor la jocurile de noroc, lipsa spatiilor de joaca pentru tineret si adulti, lipsa de transparenta a furnizorilor de servicii pentru comunitate, pentru evenimentele organizate din bani publici si lista ar fi lunga.

In aprilie 2007, Andreea a venit in vizita, dupa 8 ani dela plecarea in Canada . L-a plecare am condus-o la aeroport. O noapte am stat in Otopeni. Lume multa, diversa. La plecare mi-a spus :"Bunii, m-am simtit minunat cu voi, dar nu voi mai reveni in Romania decat dupa 5 ani. Asculta-ma. Eu cand am plecat aveam 12 ani, am luat contact cu societatea acolo, am invatat si traiesc dupa regulile canadiene, pe acelea le respect, aici sunt incalcate la tot pasul si nimeni nu ia atitudine. Voi va complaceti, nici nu mai remarcati ce reguli se incalca, aici nu functioneaza nici atitudinea civica, nici autoritatea statului. M-am simtit in nesiguranta, cred ca ai vazut. Te rog sa ma ierti, dar sunt sigura ca ma intelegi". Am ramas fara replica. Avea dreptate.

Acum sunt milioane de romani care traiesc dupa alte reguli.

Oare a venit vremea schimbarii ? Care pe care schimba ? Cine are curajul sa o faca si cum ?

Nu toti putem fi in linia intai. Dar , picatura cu picatura ...

Asa s-a nascut primul meu blog la care va invit sa-i facem inaugurarea . Am multe povesti, dar tot timpul spun ...nu le-a venit vremea. Dar cand le va veni, daca nu am curaj sa povestesc prietenilor ?

Va multumesc tuturor si lasati visele sa zboare !


make cash

miercuri, 16 martie 2011

Impresii de calatorie in Canada

Numai gândul că îmi voi vedea fetele, plecate in Canada, îmi dădeau fiori si nelinisti.
Dacă mai este ceva , ce nu stiu, si nu voi putea pleca? Subiectul nu-l discutam cu nimeni de teamă ca visul sa nu se spulbere. Intârzierea de peste 2 ore a decolării avionului de pe Otopeni mi-a amplificat nelinistile. Priveam detasat în jurul meu, ba chiar cu zâmbet, zâmbetul omului fericit că visul este pe cale de a se împlini.
Si visul a devenit realitate.

Dar nu despre gândurile, temerile si nelinistele mele vreau să povestesc, ci despre lumile noastre.
Copiii , care au avut curajul să depăsească toate obstacolelele, spuse sau nespuse, chiar bariera dorintei noastre de a nu pleca si a ne lasa singuri, au ajuns într-o lume paralelă cu lumea noastră. Nu o lume nouă, lumea este una singura, doar drumurile ei sunt întortocheate. In cazul lor , sunt intr-o lume paralelă. Pare un SF descrierea acestei experiente, dar voi încerca, prin clisee, sa descriu dece suntem asa de aproape si totusi departe de ei .

12 mai 2000
…Am ajuns acasă, acasă la fetele mele, acasă la mine. Unde sunt ele este si casa mea de suflet.
13 mai 2000
… Parcă totul are alte dimensiuni. Incă nu m-am adaptat la fusul orar. Mă scol la 5-6 dimineată ( 12-13 ora noastră), toti dorm si mie îmi vine să fac ceva. Ieri am plecat pe jos la plimbare. Am studiat harta metropolei si am mers. Desi era soare si lumină, pe strada am intalnit 6-7 oameni in 2 ore. Era duminică. Nu se circula pe jos. Apoi limba, toti vorbesc franceza sau engleza ! Toate natiile si toate culorile.
La plecarea de pe Otopeni, am fost mai acasă.
Eu aveam 2 bagaje care le-am depus la avion si asupra mea o posetă de umar si chitara lui Alina. M-am asezat la cea mai mică coadă pentru controlul pasaportului. In fata mea un barbat, un român mai vechi. Se întoarce spre mine, avea în brate o chitara si ma întreabă : si mata tot cu asta , arătându-mi chitara ! . Am zambit si am dat din umeri. Cand am povestit fetelor, mi-au spus ca vin din Romania si au locuri fixe , bine taxate la gurile de metrou. Atunci , am înteles sensul întrebării. Ne-am amuzat la gândul : bunii ( adică eu), chitara si metroul !
15 mai 2000
… Ieri am fost cu Alina si am cumpărat "pământ canadian " de flori. Au multe răsaduri si nu aveau ghivece si pămant. Cu 2 săptămâni înainte de a veni,, m-am dus la piată , în Deva ,si am cumparat 4 kg de "pământ românesc" de flori. Acasă, surpriză! In pungă , un bolovan de râu care avea 1,5 kg. Nu kilogramul si jumatate m-a deranjat, ci faptul că si la pământ să te fure si în ce mod !!!

… In cartierul unde stau fetele, sunt strazi drepte, totul aliniat si aerisit, multa verdeată, casele sunt în general cu 2-3 nivele. Intre blocuri piscine si multe zone verzi. In apropiere este un mini stadion cu pistă de atletism si role, cu teren de minifotbal, cosuri de baschet si hochei. Accesul liber. Terenul este neîngrădit. In fiecare moment găsesti oameni de toate vârstele care se relaxeaza făcând miscare. De 2 zile merg cu Andreea , seara să facem, prea mult spus "facem ", eu cu asistenta si galeria , aruncări la cos. Pe marginea miniterenului , copaci înfloriti si brazi. Aici, acum infloresc lalelele si liliacul.

… Aprovizionarea se face de la supermarketuri. Din loc în loc mai sunt magazine mai mici deschise non-stop. Acelea, au preturi mai mari si se folosesc pentru aprovizionari de urgenta. Mai vii noaptea sau alte ocazii. Sunt multe localuri pentru servit si McDonald-uri.
Cum fetele pleacă la scoală de la 7,20 pana la 15,30 am timp sa umblu ca să văd si să înteleg lumea lor.

18 mai 2000
… Astăzi plouă. Ascult Bach de pe CD. Am gasit un site cu ziare romanesti , http://roknet.ro//ziare_romanesti// , si am deschis la Adevărul, România liberă, Curierul National. Am citit câte ceva, inclusiv un sondaj de opinie IMAS. Am mai consultat niste situri despre software cu preturi pentru licente.
Aseară am fost cu Andreea la ministadion si am facut o plimbare pe pista de alergări. Printre oamenii care se plimbau, 3 femei musulmane in costume traditionale. Una împingea un carucior iar alta pur si simplu alerga, mai greu dar alerga. Ce ciudat ! Am asteptat să se elibereze terenul si un cos , pentru a face aruncări. Niste pusti, nu stiu dacă aveau 7 ani, unul blond si altul mulatru, se amuzau de minune , aruncând si chiar înscriind cosuri, spre surprinderea lui Andreea care nu a crezut că vor înscrie. In timp ce ei se jucau , aruncând la cos, noi faceam pase. Dupa plecarea lor am ocupat noi terenul. Am prins un apus de soare superb. Ridicăm privirea si vedem cerul brăzdat de avioane care vin si pleacă spre zari cunoscute si necunoscute. Marile pasari călătoare poartă cu ele vise, împliniri sau dezamăgiri. Noi, pe pământ cu mingea si voia bună. Doamne, dă-ne sănătate si zile bune!

Aici este vară. Dar o vară ca la munte. Soare fierbinte si aer rece la umbră. Terenul de sport pe care merg cu Andreea , are pe margini si brazi. Este foarte frumos, multă verdeată între blocuri, si gazonul curat.
Astazi vom merge la un meci de baseball. Andreea a primit bilete gratuite de la scoală. Alina nu prea iese, ea citeste , se uită la fime si o asteaptă pe mami. Cu 14 ani in vară , este mai dificil de comunicat.
Ele si-au făcut mica lor comunitate, tabieturi, nu a fost usor.
Luli nu povesteste nimic de la servici. Nici eu nu o întreb, stiu că aceste discutii deveneau subiect de tensiune între noi. Nu stiu dece, dar, în ultima vreme, se terminau lamentabil. Am lucrat împreună 7 ani. Avem realizari, despre care nu pot spune cat îmi apartine mie si cat ei. Acum însă, ea este pe o pistă , mult înaintea mea ( mă bucură mult ! ) si ar fi necinstit, să mă leg de trecut numai, ca să arăt ca sunt la nivelul ei. Este inadmisibil, să nu recunosti, că vine vremea , în care părăsesti competitia profesională si "alegi" numai pentru "întretinerea proprie". Asa că evit subiectul.
Casele au 2-3 etaje, putine clădiri înalte în acest cartier. Poate si din acest motiv totul pare imens. Străzile cu 4 benzi, chiar si între blocuri. Geamurile si usile sunt din aluminiu. Constructiile sunt din lemn, cărămidă apartentă pe dinafară, peretii din prefabricat vopsit în alb si tocurile de la geamuri si usi din aluminiu. Geamurile se deschid prin glisare, nu ca la noi, Din cauza vântului si curentului. Vântul bate aproape tot timpul. In casă , caldura se păstrează foarte bine. Apartamentul care îl au, este foarte frumos împărtit si totul fiind alb si parchetul galben, se întretine usor, este plăcut si ospitalier.
Dar este închiriat !. Probabil dupa ce vor obtine cetetenia, dupa 3-4 ani, vor putea să-si ia credit pentru locuintă. Asta cum va vrea Luli , sunt prioritatile ei. M-am uitat si la casele private , tot aceeasi arhitectură pe orizontală. Pe stardă am intâlnit veverite, ratoni, pescărusi si pisici.

20 mai 2000
Altfel, ca un turist , ca o mamică, ca o bunică !
Aseară, am fost cu Luli si Alina , la o plimbare pe jos de 1 oră si jumatate, să vedem un cartier cu case private, lângă stadionul Olimpic. Liliacul este în floare, flori pe multe balcoane, strazi drepte cu 4 benzi cu copaci bătrâni care-si unesc coroanele peste drum . Lângă case brazi si gazon bine întretinut. Aici este un cult al florilor. Lângă fiecare marche ( piată , stiu că stii, dar eu repet pentru că poate gresesc scrierea în franceză) este o piată de flori, în care se vinde pământ de flori în pungi de 25-30 kg si răsaduri cu flori de toate felurile si toate culorile , unele gata înflorite, se vând si răsaduri de rosii si alte legume. Eu am cumpărat 4 cutiute cu petunii , carciumărese si am primit bonus un răsad de liliac. Am venit acasă si împreună cu Alina si Andreea , am plantat aproape totul într-o jardinieră. Vederile pe care le-am gasit cu Montrealul , îl prezintă ca o metropolă stil nord-american, dar nu-i adevarat. Reprezentativ este numarul mare de parcuri si zecile de mii de casute, bloculete între oaze de verdeată si parcuri. Intre blocuri sunt ministadioane în care se joaca copiii, adultii se plimbă serios, ca să-si facă ora de întretinere fizică. Sunt multi, foarte multi supraponderali între tineri si adulti. Sunt programe speciale de educatie pentru întretinere. Dar cu mancarea de aici, nu mă mir că se ajunge la aceasta situatie. Dar ei nu sunt stresati. La cele 2 meciuri de baseball la care am fost cu Andreea , am putut vedea adevărata fată a localnicilor. Se distrează, se amuză , nu se stresează , iar de modul cum îsi lasă sau nu, ambalajele de la mâncare sub scaune îti dai seama, ce fel de civilizatie au la origini !
Spectacolul din sala olimpică este la nivelul unui sport national. Cu D.J. pentru muzică , cu mascota Yuppi pentru animatie , cu tot fastul jocurilor care se respectă : focuri de artificii la golurile gazdei, imnul basebalului cântat în picioare de fani, si nu numai, cuvintele afisate pe panouri si muzica din difuzoare, alte îndemnuri ale echipei , concursuri de dans latino pentru spectatorii care se leagănau cel mai bine si spectaculos , cu premii , chiar 300$, concurs de afise pentru încurajarea echipei . Mingi promotionale aruncate în tribune si altele care-mi scapă. Iti dai seama, 4 ore de meci , se duc repede.
Intr-una din zile, toate 4 am vizitat centrul vechi si portul. Atunci s-a deschis sezonul turistic in Montreal, cu o paradă a firmelor care oferă servicii turistice. Costume de epocă, fanfara de epocă si masini moderne ale politiei. Trăsuri cu cai, masini de epocă si masini de curse. Un amestec de nou si vechi , care te încântă si te tulbura. Duminică am fost cu o familie , în Centre de la Nature de Laval. Unul, din multele parcuri în care se încearcă o conservare a naturii, cu fermă de animale , în care copiii văd si capre si porci cu purcei, vaci, caii, caprioare. Lacuri cu pestii, pesti mai mari, mai mici, dar multi. Multă, foarte multă lume. Te asezi sub un copac, desfaci tot ce ai adus de acasă, se mănâncă se bea, se strânge si se pleacă spre civilizatie. In parc, de toate : locuri de joacă pentru copii mai mici, mai mari. Oamenii nu au stricat natura. Am înteles că regulule sunt multe, aplicarea lor nu se comentează, nu se tolerează, nu se negociaza.
Despre toate nu voi putea scrie, dar sigur o să te mai bombardez cu nimicurile vietii cotidiene de aici.
Asta este partea vazută si trăită, la modul turistului, dar cea zilnică de început nu se comentează.
Dar merită o schimbare , dacă ai curaj să lasi o lume, în care chiar dacă te întorci, nu mai faci parte din ea. Acum ma gândesc la Cristi si familia lui. Nu poti să mai accepti regulile si toleranta de aplicare care este la noi. Aici este una din capcanele care duc la "rupturi", la "falii" între lumi, mă refer la lumea noastra mică , familie, prieteni, cunostinte.
Gata cu teoriile, madam Morar! Asta era pentru mine!

27 mai 2000
… am plecat în centru, pe esplanada din portul vechi, era organizată Gala automobilelor vechi si noi. O expozitie automobilistică de la masinile de epocă ( 1913) si masinile de curse Ferrari, Porsche si alte marci prestigioase. Foarte curat, aerisit, interesant. Intrarea liberă, multe pliante publicitare, multă lume si totusi nu aglomerat. Până să ajungem în acel obiectiv turistic, am parcurs o parte din cartierul chinezesc. Fiind ora mesei ne-am oprit la unul din multele localuri specifice, care are un program foarte interesant : intri , te asezi la o masă, te duci si-ti alegi ce mâncăruri vrei: orientale, europene , fructe, prăjituri, cafea, sucuri. Mănânci , dacă nu-ti place, lasi platoul si mergi si-ti alegi altă tură, mai mănânci si poti repeta figura cât vrei 4-5 ore , la plecare un singur tarif pentru toata consumatia : 6,5$ / persoană. Nimeni nu-ti contabilizează ce ai mâncat sau ce ai refuzat. Bacsisul este 10% din consumatia totală a mesei, adică a persoanelor de la masa ta . Se dă la plecare chelnerului care a luat platourile, ti-a dat apa cu cuburi de ghiată sau ti-a schimbat tacamurile dacă i-ai cerut. Noi am fost 4 persoane, 30$ , bacsis 3$. Dar am gustat din toate mâncărurile orientale. Mi s-a părut ceva mai deosebit. Apoi din nou in atmosfera stazii cu nimicuri , mici magazine cu cadouri , oameni cu zâmbetul pe fată . Ei, da, am mai povestit acest lucru, dar revin asupra lui. Toată lumea are o mimica , de convenienta sau nu, dar mimica de om amabil, bine dispus, zâmbitor si optimist. Când privesti la oamenii de pe stardă îti inspiră încredere în viată, optimism, te lasi furat de frumusetea din jurul tău. Cât este convenientă si cât adevăr , nu cred că merită să despici firul în patru, important este că te obligă să zâmbesti si să fii optimist.

10 iunie 2000 ora 19 si 50 minute, din două masini coboară o veselă trupă : Eugen cu fetita, Doina cu fetita, Luli cu fetele si eu. Fugind printre stropii grei de ploaie am traversat Place des Arts spre sala Wilfrid-Pelletier unde ne astepta întâlnirea cu Barbierul din Sevilia. Am traversat holul luminat feeric, am urcat pe scari rulante un etaj, încă unul până am ajuns la balconul Operei din Montreal. Emotionati să ne găsim locurile, să ne regăsim gândurile, în sala care-si stingea luminile să lase loc, acordurilor uverturii care prefatează comedia, vesnic tânară, a lui Giacchino Rossini. Am primit un program , de fapt Le magazine de la Plase des Arts, cu calendarul spectacolelor si prezentarea fiecarei sectiuni pentru luna mai si iunie 2000, a căror desfasurare are loc în această sală . Companiile rezidente în Place des Arts sunt : Orchestra simfonica , Compania de teatru Jean Duceppe, Marele balet canadian , Opera, Societatea Pro Musica, , Orchestra de camera McGill , Orchestra Metropolitan din Montreal. Deci sala , cu o acustică deosebită , cu un decor modern este functională pentru aceste activitati. Foaiere moderne, elegante dar nu opulente. Te îmbie la o satisfactie interioară, care face să zâmbesti fericit că trăiesti , că esti acolo.
Ingrijorarea mea că, companionii nostri , copiii, nu vor întelege mare lucru si vor fi dezamăgiti a fost spulberată de aparitia pe un monitor deasupra scenei , a textului interpretat în limba italiană de catre solisti si coristi. Traducerea era simultan în franceză si engleză. Este o solutie bună pentru întelegerea de către toate categoriile de spectatori : necunoscătorii limbii italiene, initierii în spectacolele de operă , etc.
Solistii de la opera din Montreal si New York, care au concertat si la Scala din Milano si la Metropolitan .
Din program : Figaro - Jon Hancock ( batiton) , Rosina - Daniele LeBlanc ( mezzo-soprana), Contele de Almaviva - Bruce Fowler ( tenor ), Bartolo - Thomas Hammons ( bariton-bas ) , Basilio - Mikhail Svetlov Krutikov ( bass ) , Fiorello - Terance Murphy ( bariton), Ambrogio - Alexander Dobson ( bariton), Berta - Dina Martire ( mezzo-soprana), un ofiter - Dion Mazerolle ( bariton), dirijorul orhestrei Mark Flint.
Regia a introdus pe langă umorul contextual , strengării bine gustate de public. Dar cel mai impresionante au fost momentele marcate de "clisee de tablou". Miscări încete, rupte , ca o fotografie de epocă sau un tablou din galeriile artistilor secolului trecut. Culori calde, miscări nuantate spre livresc, sentimental si comic subtil. Am fost entuziasmati si am aplaudat din toată inima, alături de sala plină . In pauză, am coborat în foierul principal si am intrat în sală , să vedem interiorul, si de la parter. Foaierele cu tapiterii moderne, cu multă sticlă si o atmosferă atât de încarcată de muzică, bunăstare, de parcă am fi ajuns în altă lume. De fapt sunt în altă lume.

Nici aici nu se poate spune ca accesul la cultura este facil tuturor. Un bilet începe de la, balcon , 36$ si poate ajunge la 200-300$, depinde de spectacol si loc. Ceeace înseamna salariul pe o săptămâna, dacă te duci cu mai multi membrii de familie. Acest lucru mi l-a confirmat Doina , care m-a adus pâna acasa. Luli si fetele au venit cu Eugen.

19 iunie 2000 …
viata cotidiană se desfasoară marcată tot mai mult de informatia telefonică, pagini yellow - galbene, aurii - si pagini web. Adesea se retin adresele de web, în care găsesti sintetic tot ce te interesează despre viata unei comunitati în care trăiesti, la un moment dat, asa cum sunt eu în Montreal. Pentru că invitatia de a merge la deschiderea Focurilor de artificii , a fost atat de neasteptată si rapidă , după o dup-amiază însorită, caldă si sportivă, petrecută cu Luli pe role si bicicleta, cu Alina si Andreea pe noile lor biciclete , cu Paula, aspirantă la mirajul unei ture pe bicicletă ; totul în parcul Maisoneuve , printre pajistile cu pâlcuri de brazi , alte spaecii de copaci si ultimii lilieci albi înfloriti; cu pescărusi gălăgiosi, planând si grupându-se acolo unde ar putea primii sau fura ceva de mancare; nu am avut timp să ne lamurim, eu si Andreea , unde ne ducem împreună cu Eugen, Mihaela si Paula , în masina lor, celalalt echipaj fiind familia Trandafir. Cu Doina si Letitia am fost la operă, pe sotul ei l-am cunoscut la plecarea spre spectacolul de sunet si focuri de artificii pe care urma să-l urmărim, de pe podul Jacques Carier, care traversează fluviul Saint Laurent si insula Sainte-Helene. M-am prezentat, Margareta Morar, bunica lui Andreea, răspunsul m-a lăsat fără replică :"aaa , Bunii Beissbol , nu stiam cum arătati !!". Am zâmbit. Iată -mă intrată în istoria nescrisă a comunitătii. Să revin la spectacolul pirotehnic-muzical la care am ajuns. In noaptea limpede si caldă, cu o lună mare, care a răsărit în fata noastră , cu un vânt cald , temperatura la ora 22 era de 22 grade. O citeam pe una din clădirile înalte din centrul Montrealului, clădiri a căror contururi se distingeau în lumina de noapte a metropolei. Mă folosesc de informatiile din pagina web a parcului de distractii La Ronde , situat pe insula Sainte-Helene, care este organizatorul acestui spectacol. Iată ce am aflat : anual, are loc un concurs international, între cele mai renumite firme care pregătesc si prezintă spectacole muzical-pirotehnice. Un juriu din 25 de persoane, stabilesc primele trei clasate , pe următoarele criterii :
- calitatea pieselor : amploare,luminozitate,bogatia culorilor,desfăsurarea pieselor pirotehnice;
- sonorizarea : calitarea, originalitatea conceptiei sonore si redarea înregistrarii;
-sincronizarea : simultaneitatea , între efectul sonor si elementele de artificii ;
- aprecierea generala a prezentarii pyromuzicale.
Feeria sarjelor de foc, ploilor de stelute, arabescuri , flori si fluturasi , invadează bolta întunecată , izvorând de la baza lacului Aguarium de Montreal, din parcul de distractii La Ronde. Cu două ore înaintea începerii concursului , politia opreste circulatia pe pod, acesta fiind, invadat de multimea de turisti si localnici, care cunoscând măretia spectacolului, vin în fiecare an , indiferent de vreme. De la zecile de metrii, deasupra apei si a insulei, muzica nu se aude, dar este transmisa de unul din posturile de radio local, iar montrealezii vin înarmati cu portabile sau căsti, pentru a completa avalansa de tunete si lumină, cu muzică. Ceea ce am vazut în seara de 17.06.2000, a fost Uvertura de deschidere, prezentată de firma Panzera SAS din Canada. Pentru ca prezentarea acestei manifestări să fie completă, voi scrie si programul complet : 25.06.2000 - Japonia, 2.07.2000 - Suedia, 9.07.2000 - Italia, 12.07.2000 - USA, 16.07.2000 - Australia, 19.07.2000 - Spania, 23.07.2000 - Germania, 26.07.2000 - Canada, 30.07.2000 - Inchiderea cu un spectacol tot de Panzera SAS, care a facut deschiderea. Trofeul se numeste Jupiter, iar la ultima editie, a 15-a, Jupiterul de aur l-a luat USA ( fondul sonor fiind muzica lui Geoge Enescu ), Jupiter de argint - Canada si Jupiter de bronz - Spania. Despre acest eveniment , informatiile se gasesc la http://laronde.com/Evenements/Feux.html.
De fapt , toate manifestarile au deschise pagini web , în care găsesti informatii despre continut, preturi, locul de desfasurare, pozitia fată de metrou . Pe internet la http://icimontreal.com găsesti programul manifestărilor , tuturor manifestărilor din ziua respectivă si perioada lor de desfasurare, cu legătură la pagina web a manifestării. Aseară, am lecturat programul pe săptămâna asta si m-am pierdut în gânduri.
Si pentru România sunt câteva încercări de prezentare , dar trebuie să ai o întreagă redactie care să adune informatiile, să le pună pe calculator pentru a fi proaspete, utile, comerciale si vizitate .
Priveam plină de uimire, înfrigurare si emotie jocul trasoarelor si desfasurarea sclipitoare a panzelor efemere tesute pe canavaua albastră , aplaudam împreună cu zecile de spectatori desfăsurati dealungul podului si am ramas mută de uimire si extaz, după cele 30 de minute cât s-a desfăsurat spectacolul, încheeat apoteotic. Ultimele salve sunt trase spre pod, progresiv , iar noi eram eroii unei povesti fantomatice. In lumina feerică, multicoloră , fetele oamenilor si gesturile lor, păreau grotesti, rupte de realitate. Si totusi erau reale. Priveam un grup de tineri, beti , euforici, necontrolati cu gesturi vulgare, Mai departe de noi, era un alt grup de tineri hipi, tunsi partial si cu creste colorate. Mai putin galagiosi, dar aparitie insolită , între noi. Despre spectacolul lumii si cu alte ocazii.

29 iunie 2000
doamna Morar, ai uitat de mine ??? Nu, dar multe mai fac canadienii în aceste zile. Si zilele trec repede…
Si ce mai fac canadienii ?
Pe 24 iunie au sărbătorit Ziua Quebec-ului, asta cu o săptămâna înainte de ziua Canadei. Anul acesta a cazut într-o sâmbăta, deci au avut vinerea scurtă si un wkend prelungit, cum de fapt vor avea si la cealaltă sărbătoare. Apoi, de 1 iulie se mută. In preajma acestei zile, se fac mutari dintr-o parte in alta , dupa cum, probabil, i-a mers fiecăruia, unul merge spre 4 1/2 , altul coboară spre 2 1/2. Astea însemnând, apartamente cu 2 camere ,living ,bucatarie, baie sau o camera, living, bucatarie, baie. Apartamentul pe care-l primesti este curat, parchetul lăcuit, bucătaria , camerele, debaralele sunt proaspăt vopsite. In unele apartamente chiar si dotările electromenajere, aragazul si frigiderul sunt noi. La magazinele cu articole casnice se fac reduceri de preturi , pentru încurajarea consumului. Asa că, ca tot canadianul care se respectă, ne-am mutat. Adica, Luli si fetele, eu mi-am mutat domiciliul de vizitator. Doamna proprietară, care are 6 blocuri pe care le închiriază, a rugat-o să se mute într-un apartament încă nefinisat. In sensul că, nu erau terminate micile reparatii : abajururi, clantă la usa de la balcon, butoane la debaralele de haine. Acestea au fost remediate dupa mutare. Uff ! Ne-am sculat cu noaptea-n cap, de ziua Quebec-ului si am început să trambalăm de la un bloc la altul: geamantane, plase, plăsute, cutii, cutiute si alte măruntisuri. De fapt, nici nu au fost multe, dar s-au facut ceva drumuri. Pe la ora 10 eram aproape gata. Zic aproape, pentru că mai era mobila grea. Canapea, modulele de la canapeaua primită cu o săptămana în urmă de la Mihaela. Mesele, scaunele, saltelele le-am mutat noi. Pe balcon ne-am adus gradinita cu flori. Deci am coborat de la etajul 1 dintr-un 2 1/2 si ne-am instalat într-un 4 1/2. Alina are cameră separată, Andreea cameră separată, dar cu posibilitatea de a primi oaspeti, când este nevoie ( cum sunt eu acum) si Luli a ramas în living. Acesta este o cameră mare, fără usă. Camerele sunt decomandate , iar bucataria , tot fără usă, este foarte mare. Accesul la balcon este din living. Acum si tărcătica noastră are vedere direct la păsărelele care cântă toată ziua. In fata balconului este un copac bătran, popas pentru cântăretele zburatoare si o veverita. După amiaza, dupa meciul Italia-Romania ( 2-0), spre dezamăgirea noastră si bucuria celorlalti, au venit Mihaela, Eugen si fratele lui Doina să ne ajute la mutat mobila. Lucru care pentru barbati a fost un antrenament plăcut să-si descarce energiile acumulate în timpul vizionarii meciului pierdut de tricolori. Iată-ne asadar pe la ora 7 seara, mutate integral si cu invitatia de a încheia seara la sărbătoarea natională. Asa îi zic quebecosii. Au plecat si musafirii si fără Andreea , am plecat în zona unde stă familia Pavica, să vedem cum se serbează această zi. Acolo, în unul din multele parcuri ale metropolei, în grupuri mai mari sau mai mici, pe iarbă langă un picnic , la tarabe cu bere si sucuri, langă marginea terenului de minifotbal, , dansând sau numai legănandu-se în ritmuri latino sau rock, împrăstiate, cu generozitate, de statia de amplificare a formatiei, cu solisti o negresă si un italian , asteptând să treaca timpul ca să privească mai bine focurile de artificii . Steguletele albastre cu stema alba, fluturau pretutindeni, la fel ca si gândurile tuturor. O sărbătoare a cetatii, calmă si linistită, cu oameni zambitori , dar nu de complezantă sau profesional, ci pur si simplu multumiti că se află acolo . Tineri, bătrani, copilandri, fete tinere, se miscau firesc, mânati de dorinta interioară de a se elibera de constrângerile adunate în timp, ( asta era pentru mine !) sau pur si simplu să-si demonstreze că sunt liberi si este normal sa te simti bine lângă ceilalti. Spun "lângă" si nu "cu", pentru că aceasta este de fapt unul din secretele vietii aici. Ai viata ta, ai libertatea ta, ai independenta ta, ai drepturile tale, ai îndatoririle si obligatiile tale , raportate si nu intercalate cu ale celorlalti. Intersectia personalitatii cu a celorlalti vine în momentul când se încalcă niste reguli de tine sau de ceilalti. Este o alta teorie de a mea, sau poate un înteles mai putin adevărat care l-am sesizat în acest periplu canadian.
Dar sa revin la serbarea populară , în fata scenei era un mic ring de dans, dar nu prea mic , încăpand concomitent circa 50 persoane. Pe melodiile, încărcate de parfumul, generatiei 60-70 , se leganau si marcau figuri de tango, perechi -perechi, iar cele mai săltărete se miscau ritmic, ca într-o miscare brawuniana , persoane de toate culorile, de toate vârstele si toate taliile . A fost poate cel mai captivant spectacol, cum dansau si nu le pasa de nimic si de nimeni, nu aveau nici o retinere , privind silueta sau talentul . In multime, am remarcat o pereche de "tineri" de vârsta a treia , care puteau da lectii de rock , dar până una alta, dădeau lectii "de tinerete fără bătrânete". Cu părul alb, în blugi, decent, dar cochet îmbrăcati se miscau si făceau piruete si balansuri aproape profesionale. Ce mai, spectacol ! Pe fetele tuturor se citea bucuria că se aflau în acel moment acolo. Am mentionat de solist că era italian, de fapt ne aflam în carierul italian al Montrealului, St.Leonard, în jurul nostru vorbindu-se preponderent italiana, cântareata de culoare si maestro care conducea orchestra, era si solist, avea o mustată si figură tipic de italian. Am privit si admirat, focurile de artificii, o copie mai mica a celei de La Rond , dar cu măiestrie desfasurată în ochii strălucitori de încântare a celor din jur. Serbarea s-a terminat, după 11,30 , dar noi am plecat mai devreme , obosite de evenimentele petrecute de-alungul zilei. Natura a tinut cu noi. A fost cald, poate prea cald la amiază, iar a doua zi a plouat. O ploaie frumoasă, tulburătoare, asteptată cu înfrigurare de florile înfierbantate de soarele de vară , care atunci când nu-l acoperă o scamă de nor , este fierbinte, foarte fierbinte. Au înflorit trandafirii. Nu stiu dacă am scris undeva, dar nu-i nimic că repet, la buletinul meteo se anuntă concentratia de polen. Eu am pus aceasta nu numai pe seama faptului ca sunt multe persoane alergice la asa ceva, ci pe respectul pentru noi, toate creeatiile naturii sau celui care ne-a zămeslit , din ceea ce este un miracol pentru noi si sursă de scenarii SF. Când văd scris pe banda de stiri, procentul de polen , ma gândesc la lipsa de respect, pentru cei care suferă de poluarea masivă cu diverse substante microscopice pentru care mecanismul nostru biologic nu este pregatit să le absorbă sau să le prelucreze .
Deci, sâmbata ne-am mutat, iar duminica am avut vizita unei familii , cu părintii (veniti si ei in vizită, ca si mine, la copiii lor) , 2 băieti si parintii lor, Ovidiu si Liliana. Ei au venit de 5 ani, din Arad. Desi m-au invitat să le fac o vizita , să le văd casa , probabil lucrul acesta se va întâmpla mai tarziu si tot atunci voi reveni asupra acestui subiect .
Două zile n-am avut telefon, internet, până când Luli, a comunicat noua adresă la toate institutiile cu care are contracte permanente : Hidro Quebec - compania de electricitete, Bell - compania de telefoane, Banca, Scoala si încă altele. Acum , legăturile sunt restabilite, iar noi ne-am reluat viata de vacantă si Luli îsi continuă munca la cele două servicii. Preocupările sunt altele: cu ce să se mobileze , cum să arate perdelele la living, la camerele fetelor.
Am amintit despre acest lucru, pentru că mi s-a părut foarte interesat, cum poti sa-ti rezolvi utilitatile usor, eficient si confortabil.
Dacă nu vrei să-ti încarci camerele , să păstrezi un echilibru între utilitate, confort , apelezi la mobila preambalată, usoară si relativ ieftină. In piese independente, poti să-ti cumperi : birouri, biblioteci, măsute de televizor, etajere, mese, scaune. Ambalate , cu instructiuni de asamblare, relativ usor de manevrat pentru oricine, îti permite să-ti aranjezi interiorul cum îti doresti si în acelasi timp , să le pui afară pentru a fi luate spre folosintă de alte persoane, când te hotărăsti că vrei să-ti schimbi aranjamentul camerelor, să dai un alt look , cum spun fetele. Preturile sunt accessibile , fapt pentru care aproape la toate supermaketuri , găsesti raioane de utilitate gospodărească si mobilier independent. Super ! Când mă gândesc, ca noi, nu ne putem permite să aruncăm nici un capăt de scandură, iar gospodaria, balconul , debaralele, garajul sau curtea , devin cimitire de vechituri pentru generatiile următoare ! Nu avem siguranta zilei de mâine si nici speranta si certitudinea că urmasii nostri, pornesc cu un orizont mai mare, mai bun.
Ieri, a fost o zi mare ! Fetele au primit rezultatele de la scoala : au promovat cursul de pregătire si încep scoala normală : Alina în secundar 2 si Andreea în secundar 1. Scoala , este organizată astfel : clasele 1-6 - scoala primară, urmează secundar 1 ( clasa 7), secundar 2 ( clasa 8), secundar 3 ( clasa 9), secundar 4 ( clasa 10), secundar 5 ( clasa 11) , 2 ani de pregatire pentru colegiu si apoi Universitatea. După fiecare clasă de secundar se dau examene de evaluare pentru trecerea la urmatoarea treapta. Pe baza notelor de la examenele dela secundar , esti admis la una sau alta din scolile care te pregatesc pentru colegiu si chiar la colegiu. Notele sunt înlocuite cu procente privind nivelul cunostintelor elevului , iar pe foaia matricolă, alaturi de procentele elevului sunt trecute si procentele clasei. Acestea sunt stabulite de către o comisie municipală, de evaluare a nivelului claselor. . Sunt obiecte obligatorii si optionale. Franceza, matematica, geofrafie-istorie, arte plastice, sport sunt materii de bază.
Mă opresc aici. La televizor prezintă începerea festivalului de jazz. Tot astăzi , la basilica Notre Dame de Montreal începe festivalul Mozart marcat de 5 concerte. La primul , în program figurează : Simfonia nr.18,K.130 - Mozart, Concertul pentru pian nr 2 - Beethoven si Simfonia nr. 1 - Brahms.
Posibilitatile de cultură sunt imense numai că de, "dupa buget" cum spune nenea Iancu !

2 iulie 2000…
nu stiu cu ce să încep. Este duminică, ora 11.04, Luli a plecat la servici să facă câteva ore suplimentare, fetele dorm , si cum n-ar dormi dacă ieri a fost o zi plină, plină si în plus ziua Canadei si festivalul de jazz si mini-xcursia pe muntele Mount Royal si o noapte de vis la familia E. , unde având motiv, ziua de nastere a lui Ovidiu, s-au intâlnit prietenii din grupul lor , cu mic cu mare la o petrecere în familie, 21 persoane. Lunga si frumoasa ziua Canadei, ca si ziua de astăzi, desi astă noapte a plouat torential ca să răcorească si să împrospăteze aerul cu parfumul florilor de trandafir si a celorlalte flori a căror nume nu-l recunosc. Nu stiu dacă cineva a creat o linie de parfumuri Montreal, dar sigur pentru fiecare anotimp ar avea cel putin două sau trei feluri. Dar, să desir ghemul gândurilor până alaltăieri, când, singură am plecat la întalnirea cu Festivalul de jazz.
Festivalul international de jazz,organizat anual, ajuns la editia 21 este un program care implica enorme resurse umane,materiale si nu în ultimul rând financiare. Programul festivalului, o revistă cu 130 pagini ,
Oferită gratuit alaturi de alte materiale publicitare : gidul turistic al Montrealului , Louisiana, si reclamele comerciale ale sponsorilor, General Motors du Canada,Labatt Bleue,Bleue Dry, du Maurier,L'Etat de la Louisiana,Loblaws,SAQ,Bell,Air Transat,Casino de Montreal, Us Airways . Am enumerat numai o parte din ei, cei care formează nucleul dur : Les Commanditaires .
Din pag.116 a programului, am aflat că Festivalul International de Jazz este o societate non-profit, având : consiliu de administratie si multe departamente proprii si colaborari. Mă uit la L'Equipe du festival, aceasta impresionantă desfăsurare de legaturi între firmele private si cele de stat, nominalizate pe sectiuni difuzare si mass media, colaboratori si furnizori oficiali si gândul mă duce la secretomania care înconjoară fiecare actiune de anvergură , fapt care te invită să fabulezi la ce "afaceri" se fac în astfel de ocazii, cine , cu cât se îmbogăteste!! Si nu poti gândi altfel când , ici si colo se descoperă diverse "afaceri", cu intentii de bine.
Asta este una din păcatele noastre : transparenta si omisiunea . Eu nu am văzut un evenimente de anvergură , să zicem al Festivalului George Enescu , la care să se enumere si furnizorii de servicii si echipamente. Dar, să nu umbresc bucuria acestor zile !
Montrealul devine , pentru 10 zile , un pol cultural deosebit de important pentru America de Nord si toată industria turismului este concentrată pe acest eveniment. De fapt, dealungul întregului an, în Montreal sunt oraganizate evenimente culturale care-i conferă statutul de metropolă turistică, fapt care-i aduce profituri fabuloase din aceaste afaceri. Intre 29 iunie si 9 iulie, 300 de spectacole gratuite se desfasoară pe 10 scene amplasate în jurul salii de spactacole Wilfrid-Pelletier si Teatrului Maisonneuve din Place des Arts si alte 50 de spectacole în 9 săli, la care melomanii si-au rezervat biletele cu multe luni în urmă, ascultând într-un concert special pe Sting si alte nume binecunoscute amatorilor de jazz,blues sau swing .
La fiecare scenă , pe un ceas mare este anutat următorul spectacol si alături trupa care concertează. Multimea multicoloră , zâmbitoare, calmă, relaxata, se deplasează de la o scenă la alta, în functie de preferinte , de curiozitate, de placerea de a se legăna si dansa . Pentru că totul se află în miscare, în ritm de blues. Dacă nu ti-ai lăsat acasă rucsacul cu angoase, încrâncenări, restrictii impuse de tine sau altii, poti "să uiti " de festival. Aici esti tu, muzica si sufletul. Cu un pahar de bere sau cu o înghetată sau numai cu gândurile tale, ascuti si dansezi. Nu stii, nu-i nimic, nimanui nu-i pasă de tine, nici tie de ceilalti. Ii vezi, îi simti cum vibrează, cum asculată , cum zâmbesc , chiar dacă stropii grei de ploaie încercă să răcorească atmosfera încinsă de tipatul trompetelor sau ritmul îndrăcit al tobelor. Te regăsesti , te detasezi si culmea, parcă devii mai întelept. Trecerea de la o scenă la alta este de fapt o căutare a celorlalti, aici te întâlnesti cu prietenii , discuti despre ce a fost, despre ce mai stii din tară , despre alte cunostinte. Este tarziu, 9-10 noaptea, plouă, dar nimeni nu pleacă. Oficial , spectacolele se desfasoară între 13-23,30, dar neoficial , încetează odată cu ivirea zorilor.
4 iulie 2000... Astazi este o fiesta : Carnaval brazilian cu Timbalada (Brazilia) la scena General Motors.
Avem întâlnirea cu prietenii, de fapt cu cunostintele lui Luli, totii români, cu care am fost la petrecerea de la familia E. Voi reveni.

13 iulie 2000...
s-a încheiat si festivalul de jazz, am admirat de pe insula, de La Rond, focurile de artificii cu care a intrat in concurs Italia. Acum, din nou am schimbat sportul si atmosfera. Este vară, este cald, este soare, este bazin de înot, ce poti face decât plajă , o tablă, o moară si înot. Am fost reticentă în privinta ministrandului care deserveste cele 6 blocuri ale familiei B, care sunt proprietarii si închiriază apartamentele.Familii venite de curând, cu posibilitati materiale modeste, cu multă sperantă pentru viitor. Dar temerea s-a spulberat când, am urmarit grija pentru întretinerea si curatenia apei. Bazinul este deschis între 12-19. Un bărbat urmareste pe cei care înoata, "salvamarul", spune Alina. Cu o prajina , care are la capăt o plasă adună frunzele si alte mici murdării care sunt aduse de vant. Iarba din jurul bazinului, tunsă scurt, este curată, la fel si cimentul care-l înconjoară. Astazi am ramas surprinsă când am vazut cum îngrijitorul ministrandului a recoltat apa pentru analiză. Ieri a dezinfectat cu clor. Apa este împrospătată zilnic si este atat de limpede că-i vezi fundul , desi depăseste 2-3 metri. Partea mai adâncă este marcată printr-un cordon între maluri. De fapt sunt 3 nivele: un bazin pentru copii, o parte mai putin adâncă , 1-1,5m si partea adâncă care atinge 4m. Aici copiii care stiu să înoate , sar si fac exercitii mai spectaculoase. La ora la care mergem între 13-17, este putină lume, 18-24 persoane, iar în apă , maxinm 10 . Astazi am intrat si eu, sa fac figuratie cu câteva miscari stil fluture. Cum norii au acoperit de câteva ori soarele, mă asteptam să fie rece. Da, de unde! 26-27 grade la ora 18, cu cer acoperit , iar în aer 6 grame/metru cub de polen! La buletinele de stiri, este comunicată ora si temperatura în coltul de jos-dreapta a ecranului.
Culoarea bazinului este albastră. Se vopseste în fiecare an. Arată tot timpul ca nou. De fapt aici totul se vopseste anual sau cel mult la 2 ani. Atmosfera umedă produce o corodare puternică a vopselelor exterioare si interioare. Am aflat că geamurile se schimbă la 10-12 ani, la fel si exteriorul caselor care este din caramidă aparentă. Au ce lucra constructorii! Asa dar, privind azuriul apei , mi-am amintit de imaginea unui copil de tigan, care îmbrăcat cu haine murdare si tenisi în picioare a sărit si s-a scăldat în bazinul cu apă termală de la Geoagiu. Cei care erau în bazin au iesit , iar ceilalti n-au mai intrat. Si nu a fost singur, dupa el s-au mai aruncat câtiva, dar desculti. De atunci am rărit deplasarile la strandul de la Geoagiu. Ce tară bogată avem si cum nu reusim să impunem un minim de respect pentru om, pentru natură , pentru suflet !
Ne-au năpădit buruienile : la gură, în inimă si mintea.
Sâmbătă, 8 iulie 2000, am ajuns la Mamaia. De fapt eram pe malul lacului , în Oka, dar nisipul fin si fierbinte, ambarcatiunile viu colorate, muzica , în depărtare un bloc ca si hotelul Perla , ne-au amintit de Mamaia. Lipseau semintele si 3 la mie, cum a spus Luli, în rest taticii si copiii, construiau cu seriozitate castele , în timp ce mămicile adăugau din raze de soare, frumuseti la eternul mister feminin, sau grijulii supravegheu prepararea unui grătar. Arsita soarelui era domolită de racoarea pădurii. Oka. Parc natural ,imens, străbătut de piste pentru amatorii de ciclism, role sau skeiboard, cu marcaje si poteci pentru drumetii, cu drumuri asfaltate si locuri de parcare pentru masini, se află la numai 35-40 km de Montreal. Până să ajungem, am parcurs o parte din autostradă . De o pare si alta , lacuri, pădure de foioase si pini. Aceiasi curătenie si grijă pentru natură si oameni. Am aflat că sunt plaje pe care nu ai voie să intri cu ambalaj din sticla. Esti controlat la intrare si ti se opresc borcanele sau sticlele, chiar dacă este mustarul sau berea pentru picnik. Nu se supără nimeni, este o măsură de precautie pentru a evita posibilele cioburi , care stim noi unde si cum arată ! Mă gândeam la bucuresteni si salba lor de lacuri, la care trebuie să ai mult curaj să te încumeti sa le folosesti ! Vor ajunge vreodată ca ochiurile de clestar din povestile mele canadiene?!
Oka este si rezervatie pentru indieni . In 11 iulie s-a sărbătorit , 10 ani de la o miscare în favoarea indienilor autohtoni, care a durat din iulie pană în septembrie. Am urmarit la tv un documentar cu acele evenimente fierbinti. In timp, indienii au primit o serie de drepturi la educatie, păstrarea traditiilor, angajarea în muncă. Istoria Canadei are un capitol mare, referitor la populatia băstinasă. Dacă te gândesti ca Montrealul are ca dată de nastere, 1642 !
Familia s-a mărit. Luli a găsit un catel, o cătelusă pe stradă si un coleg, care are masină, i-a adus-o acasă. Bucuria tuturor a fost mare. Fiecare si-a amintit, în felul lui, de ceilalti patrupezi care au trecut prin viata noastră. Cătelusa, a fost luată de Andreea , pe care o si recunoaste de stăpână . Fiind fără zgardă de identificare, Luli a anuntat la mai multi medici veterinari găsirea ei, si din aproape in aproape , au aflat că este anglofilă, răspunde la comenzile în engleză. Este mai în vârstă , lucru confirmat si de medicul veterinar la care au dus-o pentru consult si vaccinuri. Are 5-6 ani, talie mică , cu o mutrită plăcută si păr peste ochi. Este partial dresată, nu latră si parcă începe să se înteleagă si cu pisicuta lui Alina.
In Montreal, câinii au zgardă cu numarul si adresa medicului veterinar la care este înscris. Nu există câini vagabonzi , asa cum sălăsuesc la noi. In cele 2 luni , în toate drumurile pe care le-am făcut la pas prin metropolă, nu am întâlnit nici un câine fără stăpân. Da, pe străzi poti vedea pisici, motani sau matroane, trecând alene strada , de la un bloc la altul, sau veverite, dar câini , nu! La buletinele de stiri, am văzut centre de crestere a câinilor abandonati, de unde poti sa-ti cumperi un companion cu blanită. Dar să-l lase să vagabondeze , nu. Mă si gândesc cum ar supravetui, zăpezilor si gerurilor de aici! Dar, cine are câine, trebuie să curete după el. Când îl duci afară, iei si punguta si când si-a facut nevoiele si-si scutură fericit labele, te apleci si aduni în pungă pentru a arunca la gunoi! Nu există , păcăleală. Poti fi amendat si nu-ti pică bine. Poate si din acest motiv , numărul câinilor este mai mic decât al pisicilor.
In una din scrisorile primite pe internet, altfel scrisorile din Romania pot veni si după 2-3 luni ! ( pe bune, am văzut o scrisoare primită în iulie cu data de plecare aprilie!), o intrebare care mi-a dat mult de gandit. Nu reproduc textual, dar se referea la greutătile din viata de zi cu zi. Nu voi ocoli subiectul, dar trebuie să mă mai documentez. Va urma undeva, (de) departe! Cum cânta Holograf ,mie mi-a plăcut foarte mult melodia si textul, chiar de la lansarea ei . Ascultam ore in sir, muzica si stirile de la Radio Deva, lucrând sau învatând , fată în fată cu calculatorul . Nu am avut timp de telenovele sau filme, doar : stirile protva, Cristi Tabară si invitatii lui de dimineată sau din emisiunile speciale, Florin Calinescu cu ambasadorii si personalitatile politice, Lucian Mândrută si Silviu Brucan pentru memento duminical si Radio Deva. Ar fi nedrept să nu pomenesc de momentul zilnic în care-mi ridicam Adevarul , Cuvantul Liber si Capitalul. Citeam titlurile urcând scările, iar până la etajul IV, reuseam să-mi fac o idee de unde încep lectura ziarelor. Acum, aici , foamea de stiri mi-o astâmpăr citind aproape zilnic: România Libera, Adevărul, Monitorul si Monitorul de Vrancea. Primul , are o bună structurare la accesul titlurilor si , în plus mă încântă, ideea de a răspunde la întrebarea zilei, verificând răspunsul meu cu a celorlalti votanti. De cele mai multe ori mă aflu printre cei cu procentul cel mai mare , ceea ce-mi confera o satisfactie deosebită prin faptul ca am gândit la fel cu majoritatea. Asa l-am votat si pe Traian Băsescu la Primaria Capitalei, asa am votat si echipa natională la Euro 2000.
Apropo de muzica românească. Aici, am ascultat multă muzică românească. La fiecare casă de român, discutiile între prieteni se poartă pe fond muzical românesc. La petrecerea familiei E, foarte reusită , am dansat pe muzică populară si usoară românească. Dar , înafară de faptul că într-unul din magazinele de echipament sportiv am văzut tricourile nationalei cu numărul 10, în rest nici un ziar sau publicatie românească, nici muzică românească pe cd-uri sau casete. Doar muzicantii ambulanti, îsi mai vând marfa .
Fiind un oras turistic, cu multe magazine specializate pe artizanate, antichitati ( mai mult sau mai putin contrafăcute), să nu se găsească un întreprinzător care să valorifice si să promoveze bogatia culturii românesti, mi s-a parut un non sens. Se pare că încă sunt tare tulburi apele si nu ne vedem între noi.
Nici diaspora nu este mai unită. Am căutat pe internet adresele bisericilor românesti din Montreal. Am găsit, dar nu pe toate. Cum să interpretezi un asemenea caz : lipsă de informare a celui care a întocmit lista, prejudecăti si resentimente referitor la confesiuni sau pur si simplu rea credintă ? Mi-a venit greu să aleg o versiune pentru acest fapt si uite că acum mă gândesc să scriu o scrisorică la cei care găzduesc subiectul respectiv : www.RomaniaByNet.com , pe care o apelez cu multă plăcere pentru diversitatea subiectelor si informatiile pe care le oferă.

1 august 2000....
Astazi plouă. Oare să fi trecut vara ? Ieri am facut putină plajă, 16,30-18 , după ce toată ziua m-am agitat prin casă. Spălat, mâncare, ordinea zilnică. Sfârsitul de săptămană , mi-a dezvăluit alte locuri, alte obiceiuri, altă lume . S-o iau cu începutul.
Sâmbătă, Luli primeste prin telefon de la Mihaela, invitatia de a merge la un barbequ. Acesta este doar pretextul, pentru ca 5-6 familii cunoscute să se întâlnească si să petreacă o zi la iarbă verde. Cei care încă nu au masină, cum suntem noi, sunt repartizati la celelalte familii. Ora de întâlnire 14 si la drum. In 6 masini, s-au îmbarcat 24 de persoane, adulti si copii. Mica coloană, a luat directia insula Sharron. Trecerea pe insula se face printr-un tunel, 1,7 km, pe sub fluviu Saint-Laurent. Impresionantă miscarea pe cele 3 benzi în aceeasi directie a coloanelor de masini, în întunericul luminat de instalatia de iluminat dealungul traseului. Nelinistea instinctuală , stiind că te afli la adâncime si pe deasupra se miscă molcome si neauzite tonele de apă , îti creează o stare ciudată, nedefinită. Iesirea din tunel, te aruncă într-o lume verde , parcă salbatecă, stuf, ochiuri limpezi de apă, păsări sălbatice, dar constati că, este, la fel de civilizată ca si în parcurile metropolei. Conducatorul coloanei, a iesit de pe autostrada si mergând câteva sute de metri pe un drum semiasfaltat, s-a oprit într-o parcare. Aici s-a dat startul pentru debarcare. Pe malul apei, într-o poiană cu trifoi moale , erau plantate în mici suprafete de beton, mese si bănci metalice. Distantate suficient, permitea grupurilor să se simtă în intimitate si nestingheriti de ceilalti turisti, veniti sa savureze placerile unei zile de vacantă . Pe malul apei, debarcadere pentru ambarcatiuni, pentru pescuit. Desi pe malul celelalt, activitatea portuară era foarte intensă, nu se simt urme de poluare, apa fiind limpede si cu multe alge. Nisip, pietris, iarbă curată, liniste , un soare ascuns de norii amenintători , un vânticel care rupea fasii din caldură umedă, vegetatie de baltă , stevie si flori înalte , mov ca la munte.
Incă de la debarcare, am observat că la una din mese erau mai mult de 20 de persoane, iar doi barbati s-au apropiat cu o sticla în mână si au salutat grupul nostru, româneste. Asa că, pajistea a fost ocupată cu grătare, fotbal, cântari, jocuri de toate felurile , povesti ca la o serbare câmpenească românească. Inainte de plecare, fiecare grup a cântat, întrecându-se prin varietatea repertoriului. Intre noi, era o familie care sosise numai de 3 zile. Ce mare diferentă între proaspătul aspirant la intrarea în noua viată si cei care au deja cetatenie canadiană !. In grupul nostru , era si o familie , aflată in concediu, care locuesc într-o mică localitate , 10.000 locuitori , undeva mai in nordul Quebecului.
Cei mai vechi , optimismul si placerea de a trăi, de a se bucura , radia din comportament, din vorbă, din tinută , din tot ce fac. După ce au trecut prin greutati, uneori infernale, si au reusit, acum se bucură de toate. Cred ca noi, acasă am uitat , am scos din vocabularul zilnic cuvintele : bucurie, optimism . Fiind de multa vreme împreună, si-au facut o ordine în desfasurarea acestor iesiri la iarbă verde. Se instalează grătarele, se pregătesc carbunii , carnea si cârnatii pe măsură ce se coc, sunt stropiti din belsug cu bere. Nu se ard si sunt suculenti. Este o friptură deosebită. De acestea responsabili fiind barbatii. Doamnele aranjează masa . Din frigidere portabile, se scot sticle de bere, sucuri, fructe, salate si legume, prăjituri . Pe masă sunt puse farfurii, pahare si tacâmuri de unică folosintă . In apropiere , un cadru metalic sustine un sac de plastic pentru gunoiul nostru. Copiii sunt serviti de mame , cunoscându-le preferintele , iar restul se autoservesc. In picioare, pe bănci, pe scaune pliante sau pe pături asternute pe iarbă, se savurează bucatele. Nimeni nu se grăbeste, se povesteste , doar povestile celor care au fost în concediu în România, sunt triste. Se informează reciproc despre alte cunostinte, prieteni. Dupa masă, jocuri. Un fotbal , între cele doua grupuri de români, cu galeria doamnelor, care încurajeaza :strigând : la început, Hai Sent Leonard , dar parcă nu suna bine si au trecut la hai Craiova, hai Farul , erau si constănteni printre jucători. Copiii au început jocurile lor : barbinton, ba chiar si baseball. Noi am adus o minge si două mănusi, Andreea a dat tonul. Toată lumea a făcut sport, trecând de la un joc la altul, din placere si amuzament. Si dacă sunt români, s-au găsit si jucători de table. Masa , încărcată cu bunătăti, încet, încet s-a golit . Spre seară, întrecerea celor doua grupuri s-a finalizat prin cântari : M-a facut mama oltean, trandafir de la Moldova si chiar Desteaptă-te romane, au tulburat linistea noptii si sufletele noastre. Fiecare , descătusat de stressul cotidian, s-a încărcat cu noi energii. Când tântarii au dat năvală, iar noaptea ne-a învăluit dintr-o dată, am părăsit în grabă locul de joacă . Era 9 seara. Din nou coloana s-a pus in miscare, Tunelul, spectaculos ca si prima dată, apoi metropola cu luminile multicolore ale reclamelor si panourilor rutiere. In Montreal nu te pierzi, sunt foarte multe indicatoare, dar si multe intersectii. La fiecare sunt indicatoare cu numele stazii pe care te afli si numele strazii cu care te intersectezi. Acasă, o baie si la culcare. Nu credeam că mă voi putea scula a doua zi. Dar, dupa un somn bun, nu au mai fost probleme. Fiind duminică, am lăsat-o pe Luli cu familia si musafirii care urmau să treacă pe la noi si am plecat singură. Un abonament la transport, valabil si pe autobuz si pe metrou, o hartă a metropolei cu toate autobuzele si statiile de metrou si câtiva bani si o mare dorintă de a umbla să-mi limpezesc vălmăsala gândurilor si trăirilor din ziua precedentă.
Prima tintă, biserica ortodoxă Buna Vestire, aflată la inersectia lui Jarry cu Cristofor Colomb. Cum mai fusesem s-o văd, acum am găsit-o deschisă. Parcarea, din jurul bisericii, aproape plină. Oameni în pridvor si pe trepte. Calmi, zambitori, discutau în grupuri, grupuri. Biserica din lemn, construita in 1918 de basarabenii din Bucovina, cu luminile aprinse în altar, cu băncile pline de oameni , cu femei, sau tineri deplasand-se încet să aprindă o lumânare sau să se închine mai aproape de altar , m-au emotionat până la lacrimi. Nu mi-am oprit sufletul să plângă, de bucurie si de multumire către Bunul Dumnezeu, care ne-a vegheat drumurile si ne-a dat vointa, limpezimea în fapte si sănătatea în trup , să ajungem unde suntem. Am ascultat corul care acompania desfăsurarea rituală a slujbei, cuvântul preotului de la sfârsit si m-am dus sa iau împărtăsanie la fel ca si ceilalti enoriasi. Am inteles, că biserica si Casa Română , au actiuni comune de polarizare si închegare a comunitatii române, de ajutor pentru cei care nu se descurcă singuri si sprijin sufletesc în momente de restiste. Se anuntă parastasele, botezurile, actiuni umanitare sau de întâlnire cu personalitati din tară. Vineri, la ora 19, la Casa Română, este o masă rotundă cu ziaristi, 3 de la România Libera si 2 de la Ziua, veniti sa viziteze zona Quebec-ului, pentru cei interesati să discute si să se informeze. La afisierul din pridvor, sunt anuntate cursurile gratuite de informatică, limbi străine, ce vor începe în toamnă pentru comunitate . Am plecat cu sufletul plin si mintea răcorită. Nu suntem singuri pe pământ !.
Urmatoarea tintă a fost o expozitie de pictură de la Bursa din Montreal si apoi în Place des Arts , pentru un mic de muzică , din festivalul francofon. Din statia de metro Jarry către Square-Victoria , iar de aici prin orasul subteran , cu buticuri si cafenele către Bursa din Montreal. A fost asa de interesant ca mi-am propus ca acest traseu să-l mai fac într-o zi din săptămână, când totul va fi deschis. In drumul către Place des Arts , m-am oprit la standuri de cărti, muzică si magazine de calculatoare ….
....
4 august 2000
Fetele au plecat la Oka, împreună cu familia E, eu am rămas acasă să mă plimb , cu gândul si cu imaginile din casetelor video făcute de Doina si Cristi, în fantastica lor călătorie spaniola. Basilica Heraldica, mormintele Regilor, casele regale, spectacole spaniole, gradini si strădute din Granada, Cordova sau Sevilia. Acum travesam marea spre Maroc. Si-au pregatit excursia un an de zile, documentare din ghiduri turistice, albume de artă , cărti de călătorie, metodic , serios. O cameră de luat vederi bună, răbdare si dorinta de a vedea si pune pe peliculă, pentru ei, pentru prieteni, si iată că, si pentru mine. Si zilele trec, acum trec prea repede, în 6 septembrie trebuie să mă îmbarc să trec occeanul .

19 august 2000
a venit toamna ... diminetile, umbrele copacilor sunt mai lungi, răcoarea mai pronuntată si cerul mai albastru. Intre reclamele megazinelor a aprut si Loisir et Culture , automne 2000 , programul de activităti culturale, sportive si recreative organizate pentru orasul Saint-Leonard. Sunt organisme comunitare care fac programe gratuite pentru copii, tineri, adulti si vârsnici, normali sau handicapati, "clientele : tous". Număr în tabloul-sintetic de la pagina 34 a revistei, că vor fi 42 de activitati, , harta orasului cu punctele de desfăsurare, adresele, telefoanele, continutul programelor pe zile si responsabilii din partea comunitătii, toate în această revistă, oferită gratuit tuturor locuitorilor , prin difuzarea gratuita la domiciliu, tiraj 32.000 de exemplare. Are si o pagina web : http://ville.st-leonard.qc.ca . Aici toate manifestările au deschise pagini web pentru o informare rapidă si completă, telefonul si internetul sunt serviciile cele mai ieftine. Pentru convorbirile locale nu se taxează impulsul, se plăteste numai un abonament de 26-40$ pe lună, depinde la ce companie si ce servicii soliciti. Pentru un nou venit, dacă are o recomandare de la un rezident, instalarea telefonului se face de la o zi la alta. Este incredibil ce rapid si organizat este totul. Aici, OM-ul are valoarea adevărată, totul este în slujba lui, pentru că OM-ul face banul si nu BANUL pe OM !
Dar nu este singura actiune în această perioadă. Intre 14 si 20 august se desfasoară Settimana Italiana , Săptămana italiană. Si pentru acest eveniment, s-a redactat mult material publicitar gratuit. Am în fată, La comunita , revista culturală pentru comunitatea italiană din Montreal - 22 pagini , în care citesc că manifestarile se vor desfasura în Vieux-Port, Quai Jacues-Cartier din Montreal si Parc Delorme din St.Leonard. Dar nu este singurul material publicitar care-ti oferă optiuni pentru timpul liber. De la unul din punctele de informare, luam o carte , 36 de pagini, What to do Montreal july-november 2000. Cuprinsul dezvăluie continutul celor 118 activitati de cultură, artă, istorie, umor, stiintă, cinema,dans, muzică, teatru,sport , festivaluri sau pur si simplu spectacole ce se vor desfăsura în această perioadă. Unele continuii sau cu final în decembrie sau anul viitor , vor fi prezentate în materialele publicitare viitoare. Industria turismului, care atrage peste 3,5 milioane de vizitatori/an , oferă un spectru larg de servicii turistice , în spatele cărora stau mii de locuri de muncă .
Nu pot să nu mă gândesc la lumea noastră, blocată de ambiguitati , servilism, intolerantă , invidie si minciună. Am citit cartea lui Dinu Marin Criza reformei Eu sunt român? , o radiografie pertinentă a societatii si clasei politice românesti de după decembrie 89. Nu numai că subscriu la ideile si comentariile domniei sale, dar mă întreb câti si-au răspuns la întrebarea din titlul cartii : Eu sunt român ?
Vă întrbati dece mă fascinează si scriu atâtea detalii despre un subiect atât de banal : publicitatea pentru ocuparea timpului liber ? Consider că, atunci cand o societate , pluripartinică, a ajuns la consens că timpul liber are importantă deosebită , înseamnă că OM-ul si viata lui sunt prioritati nationale ! Dar nu pe hartie , în platforme-program si alte inventii diabolice de ametit auditoriu, ci în mod real si pragmatic.
Am tras concluzia ca social-democratia poate functiona si înca foarte bine si în folosul dreptei si în folosul stângii, daca s-au depasit orgoliile si duplicitatile si OM-ul este prioritate nationala. Si când te gândesti ca aici sunt minorităti care depăsesc majoritatea ! Modelul canadian de convetuire politică, culturală, morală si religioasă poate fi un bun exemplu pentru cei care vor să facă "schimbarea" pe care noi o asteptăm de ani si ani.
Aici, copiilor nu li se vând tigari, băuturi si nu au acces la jocurile de noroc. Un adult care facilitează accesul la unul din aceste produse sau servicii, este condamnat penal fară nici o discutie sau scuză. Si legea functionează. Nu poti trimite un copil la magazin pentru o sticlă de bere sau un pachet de tigari! Nu numai că nu este servit, dar tu poti fi pasibil de condamnare că nu ai respectat legea ! Cum stăm noi la capitolul lege ? Mă gândesc la cohortele de delegati parlamentari , guvernamentali care au cheltuit din greu banii statului, banii nostrii, ce notite si-au luat din viata cotidiană a tărilor pe care le-au vizitat în scop declarat de documentare ?. Mai bine mă opresc si închid portile nelinistilor, apelor tulburi !
Astăzi, ne-am propus să ajungem în Vieux-Port, fără o tintă anume. Mica noastră trupă, Luli, Alina si eu, a coborât la statia Berri-Uqam, iesind din subterana metroului direct în cartierul Latin, pe Saint Denis. Ne-am pierdut printre măruntisurile orientale , statuete cu Buda, instrumente muzicale , lăntisoare din argint sau numai argintate, hamace de toate felurile cu suporti metalici sau din lemn, simpli sau cu broderii manuale care aduceau cu cele de la cearcefurile străbunicii . Intr-unul, podeaua era din lemn, iar cabina de probă, o magazie din scanduri, ca o sură tărănească, rochiile, pantofii si celelalte elemente de îmbrăcăminte si încăltăminte fiind făcute de diversi artisti-disaineri. Nu pot spune că era un magazin-galerie de artă, dar nici unul obisnuit. Am coborât spre Port, prin cartierul chinezesc, cu marfa în stradă, de la binecunoscutele tricouri din bumbac la broderii si chimonouri elegante. Ne-am continuat drumul, pe rue Notre-Dame. In zona Primariei, coloane de masini de epocă sau Lincoln-uri lungi , toate albe, împodobite de sărbătoare , din care coborau visătoare mirese si seriosi miri, nasi, părinti si veseli nuntasi. Cu camere de luat vederi să imortalizeze aceaste sperante, vise si dorinti ! Parcă am intrat pe un platou de filmare în care se turnau concomitent mai multe filme despre "începuturi" . Pe balcoanele Primariei asteptau alte grupuri. Miresele în alb, rochii albe , lungi sau scurte, voaluri si buchete de flori, mirii în fracuri sau costume închise, domnisoare si cavaleri de onoare în aceliasi nuante de culori, scene alegorice desprinse din stampe învechite de timp! Ireal, totul mi se părea ireal. Doar mirosurile apetisante de pe terasele cafenelelor si acordurile amestecate ale muzicantilor ambulanti îti mentineau treaze simturile ! Viata merge înainte, chiar dacă metropola are populatia în scadere, acum are cu putin peste un milion de locuitori . Un milion de locuitori si 3,5 milioane de turisti , este o proportie interesantă pentru economisti , sociologi si mine ! Totul este pentru OM-ul care vine, care pleacă si mai ales pentru cel care rămâne !
Dupa ce am intrat pe stadute înguste , ocupate de artisti plastici care-si expuneau măiestria si sensibilitătile în văzul curiosilor, portrete si caricaturi executate pe loc, peisaje montrealeze si de aiurea, schite sau gravuri, mărgele si măsti cu pene, lumânari mirositoare si alte nimicuri care încântă ochiul, sufletul si încarcă bagajul , am ajuns în Old Port. Aici, sărbătoarea italiană era în plina desfăsurare. Unde să te opresti mai întâi ? Am trecut pe lânga corturile cu reclame turistice, cu materiale promotionale ale marilor companii si ne-am oprit, putin, într-o mica piatetă, în care seiosi, în costume traditionale îsi prezentau produsele mesteri si mesterite italiene. Struguri zdrobiti în teasc, si toate uneltele de vinărit, din lemn învechite de folosintă si vreme, furca de tors, împletituri si broderii manuale si o bucătarie traditională din care nu ne-am sfiit să gustăm ceva încălzit pe grătar si servit cu cubulete de cascaval ! Surpriză , nu era altceva decât mămăligută cu brânză , de fapt se încălzeau feliute de mămăligută si se serveau cu cuburi de cascaval ! Mi s-au umezit ochii iar sufletul s-a învolburat ! Alina deosebit de încântată concluzionează : "mamă, este mămăligă cu brânză !". Si, fiecare în tăcerile lui, am plecat mai departe, atrase de acordurile muzicale care învăluiau totul. Pe o scenă , având în fundal fluviu si în fată tribune si scaune pentru public , cânta Tony Cianciullo si trupa lui. Muzică italiană, spaniolă, frantuzescă sau latino-americană , veche sau contemporană, era rasplatită cu aplauze, de dansatorii amatori care se încumetau să evolueze pe ringul de dans de lângă scenă sau de cei care dansau străbătând pe patine cu rotile, pontonul debarcaderului, de unde plecau în croazieră îndragostitii de peisajul fluvial. Stând pe bancă, băteam ritmul, aplaudam si priveam cu ochii sufletului, multimea relaxată, zâmbitoare si bine dispusă de antrenul cântăretului care conducea spectacolul, punctând cu invitatia de a participa seara la un alt spectacol într-unul din parcurile micii Italii. , în oraselul nostru St.Leonard. Ici si colo câte o tristete făcea nota discordantă cu multimea . Din când în când, mă lăsam furată de gânduri si ochii mi se umezeau de amintiri si tristeti pentru zâmbetul pierdut, pentru zbaterea fără sperantă , pentru nelinistea, nesiguranta care opreste să fim cine suntem ! Sau poate suntem , dar nu ne vine să credem !? Cinică , madam Morar !
Si noi am stiut să dansăm ori unde si oricând, ne bucuram de ziua de azi si eram fericiti pentru ziua de maine ! Am uitat totul , când am mintit atunci sau acum ?

24 august 2000
au trecut câteva zile bune, până când apele s-au limpezit. Incet, dar sigur se apropie anul scolar pentru copii. Pentru Alina si Andreea primul an regulat la o scoala în Canada Alina putea sa continue la scoala în care a facut si pregatirea pentru limba franceză, engleză. O scoala de cartier cu 2500 de elevi, având de la cursuri de alfabetizare si terminand cu secundar 5 , adică ultimul an de colegiu. Dar, pentru Alina, care mai are 4 ani de colegiu si apoi va intra în pregătire pentru facultate, trebuia altceva. Acum este înscrisă la Colegiul Mont Royal ( când lecturez aceste rânduri, pot completa că si Andreea urmează cursurile aceluiasi colegiu ) , colegiu privat , cu 450 de elevi, cu 60-70 absolventi pe promotie, de care se ocupă o echipă de profesori cu ambitii mari . Taxa 2300$ / an în 4 rate lunare, plus 150$ taxă de înscriere si ce mai este pentru rechizite, cărti si tinută. A fost admisă după un interviu cu directoarea scolii, sustinut în fata lui Luli. La final , i-a spus si conditiile scolii : nu se poartă blugi, adidasi, fuste scurte, maeuri, tricouri cu desene, fără farduri, fără păr colorat, fără disco si bande de tineri . Cu pantofi închisi, de preferintă negri, cu pantaloni închisi, cu bluze cu mâneca decentă, ce mai tot ceea ce este negat de tinerii "liberi" ! In schimb atmosfera este calmă, prietenoasă, fiecare elev are în laboratorul de informatică, acces la computerul lui sala de sport modernă. O să vedem dupa ce va începe scoala. ( Scoala a început, fetele sunt încântate de atmosferă, programul si toată ambianta scolii ; au fost primite cu multă amabilitate ; merg cu multă placere la scoală). M-a frapat curătenia ! Totul stralucea, proaspăt vopsit, curat, toaletele ca în hotelele noastre de lux ! De fapt, peste tot, chiar si pe plajă sau în pădure unde sunt toalete, sunt curate, cu hartie ,cu aparate de uscat, cu aparate de săpun lichid, cu apă curenta care… curge ! In locurile unde se desfasoară manifestari culturale cu multă lume, instalează wc-uri ecologice, si pentru handicapati si totul este curat. Astăzi stăteam într-o statie de autobuz, statiile au peretii transparenti ca sticla groasă, pentru protectia de ploaie si zapadă, mă uitam cum într-o statie apropiată, s-a oprit o masină, o persoană a coborât si cu un jet de apă si detergent , spala statia de autobuz. Câtă grijă de curatenia metropolei!. Chiar mă întrebam în sinea mea, cum procedează de sunt asa de curate statiile. Am prins si zile când le-am vazut unele murdare cu hartii de la McDonald sau alte ambalaje, dar nu a trecut două zile si iarăsi era ca nouă. La fel se întâmplă cu florile de pe marginea străzilor. Majoritatea florilor sunt plantate în niste ghivece uriase din beton. Vine masina cu uneltele, răsadurile si personalul de întretinere, curătă cei uscat, scormoneste talajul sau pământul special de flori si pune alte răsaduri proaspete sau udă cu o stopitoare ca la dus . Desigur este personal mult, dar îsi fac treaba. Parcă nu-ti pare rău de taxele care le adună primăria. Vezi la ce-s folosite. Mă uitam la unul din parcuri, permenent curat, desi toata ziua pe terenurile lui se schimbă oamenii : tenis, baseball, fotbal, alergări, piscină, baschet. In permenentă se întâmplă ceva si totusi este curat .

5 septembrie 2000...
zi de toamnă. La ora 6 43 min, temperatura era de 6 grade C. Soarele stralucitor, umbrele lungi, cerul albastru cu nori albi, pufosi. Alina a avut orele de sport si a plecat mai devreme, iar Andeea a mai lenevit lângă Benni, care s-a cuibărit si el sub plapumă.
M-a sunat Liliana, pentru asi lua rămas bun. Este penultima zi de sedere în Montreal. Imi fac ultimele bagaje, mai spăl, mai intru pe internet să văd cine si-a mai adus aminte de mine si recitesc răspunsul primit de la romaniabynet.com. Un site românesc pe care l-am accesat să văd cum este prezentata societatea românească si evenimentele din tară , aici, pentru comunitatea românească. Mi-a placut echilibrul si echidistanta în problemele de politică internă, precum si promovarea muzicii, culturii romanesti. Iată răspunsul lor si mesajul meu :

Multumim pentru aprecieri.
Site-ul dvs. este foarte drăgut.
Chiar dacă va reintoarceti in România, sperăm că veti rămâne parte din
comunitatea noastra virtuală.

Să auzim de bine!
Aida Mansfield
Wb Site Manager

-----Original Message-----
From: Margareta Morar [mailto:margareta_morar@yahoo.com]
Sent: Tuesday, September 05, 2000 8:25 AM
To: webmaster-romania@worldbynet.com
Subject: Totul este bine, dar trebuie să plec ...

Cui să-mi spun tristetea decât vouă !
De când am ajuns in Canada, la fiica si nepoatele mele
, am urmărit evenimentele din România prin site dvs.
si ziarele_românesti. Acum trebuie să plec. Ca să nu
uit această primă vacantă si întalnire cu lumea nouă,
mi-am facut un site care poate fi văzut la
http://margareta_morar.tripod.com/index.html
Este prima mea incercare de pagina web. In România,
accesul la internet nu este la fel de facil , fapt
pentru care nici nu poti învăta si testa tot ce ti-ai
dori să spui de la suflet la suflet, folosind noua
tehnologie de comunicare.
Plec cu speranta că voi reveni, printre voi.
Cu sinceră admiratie pentru ceea ce faceti pentru noi,
pentru voi si mai ales pentru Romania !
Margareta Morar

Da, trăim într-o comunitate din ce în ce mai virtuală. Copiii ne pleacă, nepotii îi cunoastem din fotografii. Pui masa, un tacâm în plus si te gândesti că sunt lângă tine. Imparti mâncarea, "mai dă-mi putină smântană pentru mămăligută !". Vorbesti singur, dar trăiesti virtual ! Privesti ceasul, care l-ai fixat pe ora lor: acum vin de la scoală, oare plouă ? A, da , deschizi pagina web a localitatii lor ( dacă ai acces !). Iti strângi salul pe umeri, când citesti -35 de grade C, desi lângă tine soba este caldă. Asa traim unii lângă altii, virtual.
Imi este dor de voi, de lumea voastră, chiar înainte de a fi plecat !

Montreal, mai-septembrie 2000